Aveam doar o banuiala, dar o intamplare fericita mi-a confirmat faptul ca educatia inseamna cu totul altceva decat smecheria care se practica in sistemul de invatamant romanesc.
Daca ar fi altfel, n-ar trebui ca scoala de la noi sa produca generatii de clienti ai cluburilor de fite, n-ar trebui ca un procent atat de mare dintre premiantii care ajung la facultatile din strainatate sa clacheze dupa primul semestru, n-ar trebui sa avem o rata atat de scazuta a reusitei la BAC, n-ar trebui sa avem un invatamant superior atat de slab, nicio universitate locala nu e in top 500 universitati internationale.
Daca ar fi altfel, in societatea romaneasca s-ar respira alt aer, strazile n-ar mai fi pline de idioti la volan lipsiti de orice urma de umanitate, n-ar mai fi o adevarata psihoza a succesului fara efort, n-ar mai fi o obsesie intalnita la tot pasul pentru a inventa scheme de inselat aproapele. E clar, sistemul de educatie a dat faliment, scoala joaca un rol minor in educatie si apara mai mult privilegiile profesorilor decat interesele copiilor. La acest lucru se adauga obsesia bolnavicioasa a parintilor de a-si modela copiii conform propriilor vise ca sa nu le zic frustrari. Se perpetueaza in societate o dorinta de a oferi copiilor oportunitatea sa faca „tot ce n-a reusit parintele”. Adica, daca tatal a visat la 18 ani sa conduca un BMW, iar familia n-a avut bani sa-i ia unul, acum, daca lucrurile s-au schimbat, de ce sa nu-i indeplineasca loazei din generatia urmatoare visul.
Cum am spus, banuiam ca presiunea pusa pe copii in scolile publice e ceva artificial, banuiam ca puzderia de concursuri scolare in care daca un pusti n-a facut 100 de puncte e pierdut pentru societate de la inaintata varsta de 9 ani, banuiam ca daca ii dai o suta de probleme la matematica de pe o zi pe alta ii stingi din fasa orice posibila atractie viitoare pentru aceasta disciplina. Asta e mentalitatea romaneasca.